Primul lucru care te impresionează văzându-i fotografia este frumusețea aulică a chipului, amintind de un voievod, sau de un aristocrat de altădată, în egală măsură puternic și misterios, melancolic și visător. În alte timpuri, Antonie Plămădeală ar fi putut fi spiritul unei bibliotecii uriașe, cuprinzând incunabule de o valoare neprețuită și manuscrise conținând învățături nedescifrate muritorilor de rând, ilustrate cu miniaturi fascinante.
Vorbitorul era precum îl arăta înfățișarea: răspândea o liniște înaltă și maiestuoasă, o siguranță ceremonioasă și totuși mângâietoare, pe fundalul căreia izvora (precum un fluviu fără de sfârșit), bogăția informațiilor pe care le deținea, din mai multe domenii, care însă nu dădeau impresia nici de magazin ambulant, nici de snoabă etalare de cunoștințe, ci se închega într-un mod armonios și firesc.
Cristian Sandache