Treptele cerului
Volumul ”Treptele cerului” este o încercare de a cristaliza idei și concepte filosofice în imagini poetice, de a descrie cu ajutorul poeziei plasticitatea gândului, creând astfel o geografie imaginară aparte. Poemele din cadrul volumului au fost elaborate într-o perioadă destul de lungă care pornește din adolescența autoarei și până în momentul actual al publicării.
Actorul Constantin Codrescu a dat sens versurilor înțepenite în manuscris, le-a însuflețit prin glasul său măiastru dându-le o viață nouă, dincolo de cuvinte. El a mărturisit că poeziile care i-au fost propuse spre recitare sunt niște bijuterii care merită să iasă din caseta unde sunt păstrate pentru a se întâlni cu publicul. Astfel, poeziile incluse în volum pot fi ascultate în recitarea unică a actorului Constantin Codrescu prin intermediul unor coduri QR atașate fiecărui titlu.
Lucrările de grafică ale lui Horațiu Mălăele alcătuiesc o hartă a ideilor care se desfășoară pe aproape fiecare pagină aducând cititorilor, într-o formă concentrată, pe alocuri cu tușe umoristice, schița parcursului ascendent caracterizată deseori de un ton grav. El reușește să estompeze, dintr-o singură mișcare, sentimentul apăsător al efortului de a urca trepte.

